Când valorile unesc, copiii câștigă. Fotbal Fără Bariere și Fundația Metropolis împreună pentru viitorul copiilor

Ajută și tu! Contribuie la visul copiilor de a face sport!

Există proiecte care depășesc granița sportului și devin o investiție directă în copii, în caracter și în viitor. Un astfel de proiect se conturează prin colaborarea dintre ACS Fotbal Fără Bariere și Fundația Filantropică Metropolis, o colaborare construită în jurul unui obiectiv clar: sprijinirea copiilor prin sport, educație, disciplină și apartenență la o comunitate sănătoasă.

Fotbal Fără Bariere își exprimă bucuria și încrederea față de această inițiativă, pe care o privim ca pe un pas important în misiunea noastră de a sprijini copiii prin sport, educație și incluziune. Prin acest proiect ne dorim să oferim cât mai multor copii „Șansa la minge”, adică acces la un cadru în care să poată crește frumos, să învețe disciplina, respectul, spiritul de echipă și să descopere evoluția atunci când cineva crede în ei și îi susține constant.

Colaborarea dintre ACS Fotbal Fără Bariere și Fundația Filantropică Metropolis arată că împărtășim aceleași valori, principii și obiective. Ne unește convingerea că investiția în copii este una dintre cele mai importante forme de responsabilitate față de viitorul societății. Atunci când oameni și organizații serioase aleg să construiască împreună, rezultatele nu se măsoară doar în proiecte finalizate, ci și în impactul pe care îl au asupra comunității, asupra familiilor și asupra formării unei noi generații.

Vă invităm să susțineți această inițiativă, pentru că pașii mici, făcuți corect și consecvent, au puterea de a produce schimbări mari în timp. Fiecare gest de sprijin, fiecare contribuție și fiecare formă de implicare pot ajuta la construirea unui mediu mai bun pentru copii, a unei comunități mai solidare și a unei Românii mai unite, mai puternice și mai conștiente de datoria pe care o are față de cei mici.

Fotbal Fără Bariere și Fundația Metropolis împreună „MAI BINE”🤝
Scroll to Top
Call Now Button